ANPDCA analizează posibilitatea acordării concediului de odihnă asistenților maternali

ANPDCA analizează posibilitatea acordării concediului de odihnă asistenților maternali
Publicat: 21/03/2015, 11:00
Actualizat: 10/04/2019, 12:36

Președintele Autorități Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), Gabriela Coman, a declarat că încearcă să răspundă solicitărilor permanente care vin din partea asistenților maternali și, împreună cu specialiștii, analizează posibilitatea reconsiderării contractelor lor de muncă.

„Nu știu cum vom reuși, pentru că ceea ce solicită asistenții maternali, concedii și o altă salarizare, nu țin neapărat de legislația specifică pe asistență maternală, țin de legislația muncii și de Legea salarizării. Ne gândim să punem în lege posibilitatea de a recurge la perioade de respiro, adică perioada în care se presupune că vor avea un fel de concediu, încă nu știm cum ar putea să fie și plătit, dar cel puțin să fie o perioadă în care copilul să fie preluat de un alt asistent maternal. Numai că acest lucru nu se poate face decât dacă acel copil cunoaște asistentul maternal. Altfel, e ca și cum eu aș pleca în vacanță și las copilul în străini. Deci copilul trebuie pregătit. De asta spun că e un proces pe care trebuie îl analizăm”, a explicat demnitarul.

Președintele ANPDCA a mai precizat că ar putea fi modificate și condițiile de atestare a asistenților maternali, pentru a fi evitate situațiile în care copiii ajung la asistenți maternali în vârstă, care nu mai au o condiție fizică suficient de bună pentru a garanta îngrijirea corespunzătoare a unui copil.

„Dacă tu, asistent social care evaluezi familia pentru a-i elibera atestat de familie de plasament, observi că un cuplu are în jur de 65 de ani și mai intervine și o dificultate în mers sau o problemă medicală, atunci trebuie să te gândești dacă îi dai atestatul. Nu poți să îl respeingi pentru că e în vârstă, dar poți să îl respingi pentru că nu are capacitatea de a îngriji un copil”, a precizat Gabriela Coman.

Un alt aspect avut în vedere se referă la evitarea mutatului frecvent al unui copil de la un asistent maternal la altul sau din asistență maternală într-un serviciu de tip rezidențial.

„O să încercăm să vedem dacă putem să reglementăm problema mișcatului de colo-colo, adică a mișcatului copilului în mod brutal. După ce a stat șapte ani, îl mut pentru că ori consider eu că nu mai poate asistentul, ori renunță asistentul, ori am copii mai mici pentru care nu am asistenți maternali. Nici asta nu e o procedură în regulă, pentru că pe copilul acela îl tulburi îngrozitor”, a mai spus secretarul de stat.

Ea a precizat că deși filosofia asistenței maternale este de a limita perioada pe care un copil o poate petrece la un asistent maternal, și în cele mai multe țări așa se și întâmplă, în România acest lucru nu este aplicabil, având în vedere că abandonul este de lungă durată.

„În ce le mai multe țări este o soluție temporară, dar la noi e altă situație pentru că vorbim de abandon de lungă durată, de nevizitarea copilului de către părinți, de dezinteresul sau imposibilitatea părinților de a-i lua acasă. Contextul este altul și de cele mai multe ori, din păcate, părinții i-au abandonat. Limitarea nu ar fi neapărat benefică. În plus, mersul din asistent maternal în asistent maternal, pentru a evita atașamentul, poate să îi perturbe și mai mult liniștea. Asta cred că se potrivește doar dacă știi clar că e o soluție temporară. La noi, asistența maternală și instituția au devenit soluții pe termen lung”, a mai spus Gabriela Coman.

Ea a mai spus că se dorește și specializarea asistenților maternali care trebuie să aibă grijă de copii mici sau de copii cu dizabilități, dar și o recompensare suplimentară a celor care îngrijesc copii cu probleme.

„Poate reușim să gândim și o stimulare a asistenței maternale pentru copilul cu dizabilități. O să vedem în ce fel, dar ar trebui. Ne dorim ca mai mulți copii cu handicap să poată crește într-o familie. Unii necesită îngrijire specializată, dar unii copii necesită doar recuperare la care trebuie mers zilnic și ei ar putea fi protejați de asistenți maternali. Cred că ar trebui o susținere, dar trebuie să vedem în ce măsură e posibil și financiar. De asemenea, asistentul maternal ar trebui să știe mai mult despre nevoile acelui copil. Ar trebui să fie format să știe ce implică handicapul, de câte ori trebuie să îl ducă la recuperare și unde, când și ce trebuie să anunțe. Trebuie o pregătire specializată și o consiliere psihologică. Cred că și atestatul ar trebui puțin diferențiat și să specifice clar pentru ce este pregătit fiecare asistent maternal”, a mai spus demnitarul.

La sfârșitul anului trecut, 18.798 de copii erau în grija asistenților maternali, iar 3.476 dintre ei aveau dizabilități.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de...
Cardul de sănătate se schimbă complet. Cum se va putea folosi
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Carol I, cel mai mare rege al românilor. Care a fost primul cuvânt pe care...